Considerată
una dintre cele mai remarcabile cetăţi din sud – estul Europei, Cetatea
Sighişoara a fost supranumită “Perla Transilvaniei” încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea. Sighişoara este situat aproape în centrul României, în
partea sudică a judeţului Mureş. Este un oraş superb, care adăposteşte o
istorie de mii de ani şi în care convieţuiesc armonios diferite naţionalităţi.
Cetatea şi oraşul au fost întemeiate în Evul Mediu şi fundate de către
emigranţii germani în secolul al XII-lea.
În timpul
construirii cetăţii s-a realizat un sistem defensiv bine pus la punct, format
dintr-un zid lung de 930 m (Zidul Cetăţii), 14 turnuri de apărare şi 5
bastioane de artilerie. Din păcate, astăzi nu mai există decât 9 turnuri şi 2
bastioane.
Simbolul
oraşului îl reprezintă Turnul cu Ceas (64 m), care iniţial a fost construit
pentru a apăra poarta cetăţii. Denumirea provine datorită unicului ceas cu
figurine din România, care se află la etajul al 4-lea al turnului. Acum, Turnul
cu Ceas cuprinde Muzeul de Istorie al oraşului Sighişoara, împreună cu colecţia
de arheologie, farmacie, mobile, unelte şi produse ale breslelor, orologerie,
etnografie etc.
Alături de
Turnul cu Ceas, mai puteţi vizita Turnul Fierarilor (în trecut avea obligaţia
să apere Biserica Mânăstirii în caz de asediu), Turnul Franghierilor (este singurul
turn locuit din cele păstrate până astăzi), Turnul Măcelarilor, Turnul
Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor (are o influenţă barocă),
Turnul Cositorarilor, precum şi Turnul Tăbăcarilor.
“Scara
acoperită” este un alt obiectiv turistic din Sighişoara pe care nu trebuie să
evitaţi să-l vedeţi. Se spune că această scară a fost construită pentru a uşura
drumul elevilor către şcoala din deal pe timpul iernii. Iniţial, ea avea 300 de
trepte, însă, în
Alte clădiri
interesante din punct de vedere arhitectonic, care merită vizitate, din oraşul
Sighişoara, sunt: Casa cu Cerb, Casa Vlad Dracul, Casa Veneţiană, dar şi numeroase
biserici, de la Biserica Mânăstirii până la Catedrala Ortodoxă.
Oraşul
Sighişoara este întradevăr o bogaţie în ceea ce priveşte stilurile arhitecturale
medievale, precum şi o destinaţie de vacanţă de neuitat!