Info
  • Salina Praid

  • de system
  • data 15-09-2009, 20:56
  • Data vizitării:
  • vizualizări 1672
  • Comentarii 0
Taguri
Salina   Praid   Salina Praid   Mina de sare  
Info imagine
  • Denumire
  • Galeria Mare

  • Descriere
  • -

Similare
Fără locuri similare

          Praidul este poarta judeţului Harghita, dar şi cea mai mare comună din acesta, totalizând aproximativ 7000 de locuitori. La Salina Praid, turiştii beneficiază de tratamente, băi sărate, multe obiective turistice de vizitat precum Biserica, Muzeul, Galeria Mare din salină, dar şi Galeria Vinurilor pentru împătimiţi.

          În cadrul localităţii Praid există un ştrand amenajat, cu apă sărată. Lângă acesta sunt amenajate băi fierbinţi sărate (în vane), foarte eficiente pentru cei cu probleme reumatice, antiinflamatorii; băile au următoarele efecte: calmant,  sterilizator de piele şi mucoasă, relaxant, cicatrizant.

La Praid puteţi beneficia de tratamente de speleoterapie şi climatoterapie, care presupun inhalarea aerului din salină, foarte eficient în cazul bolilor căilor respiratorii. Durata tratamentului este de 18 zile şi se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 2-60 de ani. Pe timpul tratamentului se recomandă şi gimnastică împreună cu un cadru specializat, plimbări şi dozarea efortului fizic.

          Pentru pasionaţii în degustarea vinurilor, există Galeria Vinurilor. Acolo veţi fi serviţi cu cel mai bun vin din cramă şi de unde îl şi puteţi cumpăra la un preţ acceptabil. Totodată aveţi şi posibilitatea de a urma un curs de iniţiere în cultura vinurilor.

Copiii dumneavoastră pot petrece momente deosebite în incinta salinei, având un loc de distracţie amenajat, care, îmbinându-se cu aerul benefic pentru organism, crează o ambianţă placută.

          Turiştii pasionaţi de artă îşi pot etala talentul în sculpturi de gheaţă şi picturi, care vor ajunge expuse în baza de tratament din subteran.

La Salina Praid găsiţi numeroase produse din sare, precum: sare gemă bulgări, sare gemă industrială, brichete de sare, pastile de sare, sare de baie (spumantă, relaxantă, parfumată) şi multe altele.

          Uimitor este faptul că o comună aşa de mică precum Praidul şi-a câştigat mii de turişti anual, mai ales în sezonul de vară, unde numărul turiştilor creşte până la 3000. Cazarea se poate face la una dintre pensiunile comunei sau la persoane particulare.

Specificul local, ospitalitatea gazdelor, ambianţa naturală şi o buna organizare au creat premizele atingerii unor obiective comune: crearea unei existenţe din turism şi totodată conservarea valorilor locale prin turismul rural.


Galeria Mare
Parteneri 360RVR
Sugestii Contact English Romanian Deutsch Italian