Pestera Ialomicioara

         Pestera Ialomicioara este amplasata la altitudinea de 1660m in muntele Batrana la 10km de izvoarele raului Ialomita. Gura pesterii in forma de semielipsa se deschide pe o terasa orizontala la 18m deasupra fundului vaii. Initial aceasta terasa nu exista, intrarea pesterii fiind obturata de la daramaturi, astfel incat accesul in pestera era foarte greu.
        La intrare se intalneste prima grota cunoscuta sub numele de Grota Mihnea-Voda, spatioasa si luminata de soare in special dimineata, pastrandu-si dimensiunile mari pe o adancime de peste 100m. Se caracterizeaza printr-un sol aproape orizontal, relativ uscat. Inainte de 1924 prin aceasta grota curgea raul pesterii, care stabatea intreaga excavatie. Astazi paraul devine subteran inainte de a ajunge la aceasta grota si se varsa in Ialomita mult mai sus.
        Spre  fund grota  isi schimba orientarea spre nord si isi micsoreaza mult dimensiunile formand in dreapta o caverna redusa numita Camara. Grota Mihnea-Voda se continua cu o galerie numita Pasajul cea fost largita in 1897 pana la dimensiunile actuale. Inainte de aceasta data acest culoar nu avea decat 40cm largime ceea ce nu permitea vizitatorilor sa patrunda decat taras si numai cand apele erau scazute.
        Dupa acest pasaj se intra in Grota lui Decebal, o caverna in forma de dom, din care se deschid mai multe galerii, una din aceste galerii se infunda si se deschide spre dreapta indreptandu-se spre vest.
        La stanga se vede Grota Sf. Maria la care se ajunge trecand peste un prag de bolovani mari si umezi, alunecosi. Grota continua sa sud-vest printr-o galerie joasa si ingusta neexploatata in mare parte. Denumirea acestei grote provine de la impresia de asemanare a unei stalagnite cu statuia Fecioarei Maria provocata de umbre si lumini.
        Galeria principala prin care se continua drumul are o lungime de peste 40m si se opreste aici langa un perete de piatra vertical ce pare sa inchida pestera. Urcarea acestui perete dupe intr-o alta galerie cu solul alunecos ce se intinde in lungul unei crapaturi terminandu-se printr-o caverna de dimensiuni reduse.
        Dupa ce se traverseaza acesta caverna se ajunge in locul numit La Raspantie. La 35m deasupra grotei principale de unde drumul se bifurca, in dreapta coborand intr-o parte stramta se ajunge intr-o cavitate mai mare, la locul unde paraul pesterii traverseaza doua lacuri care initial aveau 12m lungime si o adancime de 3-3.5 m.
        In stanga urcand zidul de bolovani se ajunge la Grota Ursilor, cea mai mare cavitate din aceasta pestera avand peste 72m lungime, 35m latime, 25m inaltime. Aceasta grota este lipsita de apa, cu solul acoperit de numerosi bolobani. La descoperirea ei s-au gasit numeroase oseminte si schelete intregi de ursul cavernelor ("Ursus spelacus blum") dintre care unele la suprafata, ceea ce face sa presupunem ca acum 2000-2500 de ani aici au fost ultimele ascunzatori ale ursului cavernelor.
        Din Grota Ursilor, se deschide spre NV o galerie de 2m inaltime pe o lungime de cca 30m denumita Fundul Pesterii care initial era impodobita de numerosi stalpi ce legau bolta de sol.
        In continuarea pe Galeria Apelor pana la Altar, lunga de 75m, lata de 2m si inalta de 3m cu aceiasi orientare NV in care curge paraul pesterii. Pestera accesibila se termina la Altar, unde stalactitele sunt asezate in asa fel incat dau impresia unui altar de biserica.
       Lungimea totala a galeriei principale pana la Altar este de peste 400m, iar diferenta de nivel intre Altar si gura pesterii este de 60m.
       Formarea Pesterii Ialomita se datoreaza actiunii de dizolvare, timp indelungat a apei asupra calcarului.
       Acest monument al naturii a fost cunoscut acum 4-500 de ani, dar cercetarile organizate au inceput in anul 1897 cand s-a efectuat si prima ridicare topometrica exacta.