Mănăstirea Tutana, cu obşte de călugari, este situată la 17 km sud- vest de Curtea de Argeş la marginea satului Tutana.
Bazele acestei mănăstiri au fost puse încă de pe vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1377) de sihaştrii români de la Mănăstirea Cotmeana, reveniţi în pelerinaj de la Muntele Athos. Sfânta biserică este construită pe temelia uneia mai vechi, ctitorie a tatălui lui Mircea cel Bătrân. Alături de biserică au mai fost construite turnul-clopotniţă, turnul domnesc, casa domnească a lui Mihnea Turcitul precum şi numeroase chilii, tot acest ansamblu ajungând unul dintre cele mai mari si mai importante din ţară.
În anul 1838 i s-au prăbuşit turlele din caramidă în urma unui incendiu. Consolidarea care a urmat a modificat definitiv aspectul iniţial al bisericii. Turlele au fost construite din lemn, a fost înlăturat zidul despărţitor dintre naos şi pronaos şi s-a adăugat pridvorul.
Un mister care învăluie Biserica Tutana este o incizie facută pe o cărămidă, care reprezintă un cosmonaut, descoperită înainte ca biserica să fie arsă. Cosmonautul poartă o cască de protecţie mare, dreptunghiulară, cu vizieră, un costum cu fermoar circular, cizme şi este aşezat pe un aparat de zbor individual.