Info
  • Cimitirul Vesel din Săpânţa

  • de system
  • data 06-09-2010, 20:53
  • Data vizitării:
  • vizualizări 1781
  • Comentarii 0
Info imagine
  • Denumire
  • -

  • Descriere
  • -

Similare

DJ183, Săpânţa, Romania
Vezi pe hartă

         Adevărat muzeu în aer liber, Cimitirul Vesel din Săpânţa se află în centrul comunei, la biserica parohială şi cuprinte peste opt sute de monumente de artă populară, cu o înfăţişare şi semnificaţie cu totul aparte. Prin specificul său, acest cimitir, datând din anul 1935, constituie un unicat de mare valoare. Este opera de'o viaţă a renumitului sculptor, pictor şi poet popular Ioan Stan Pătraş, continuată de Dumitru Pop, zis Tincu, unul dintre ucenicii săi. Meşterul Pătraş a făurit din lemn cruci funerare, într-o manieră cât se poate de originală, reuşind, prin lucrările sale, să alunge tristeţea şi întunericul pe care le aduce moartea. El a înlăturat dramatismul, a ironizat moartea cu luciditate şi umor, punând accent pe triumful vieţii.
         Ineditele monumente din acest cimitir sunt crucile sculptate în lemn de stejar, pictate şi cu epitafuri în versuri populare. Ele contituie adevărate cronici vii ale unei comunităţi văzute prin prisma succesiunii generaţiilor. Toate crucile sunt vopsite în nuanţe de albastru aşa-numitul "albastru de Săpânţa", cu ornamentaţii realizate într-o paletă cromatică de culori aprinse: roşu, negru, verde, galben. Deasupra fiecărui epitaf, ce surprinde în modul cel mai sugestiv, în câteva scurte versuri, momente din viaţa celui răposat, se află chipul acestuia, pictat în culori vii, surprins într-un moment esenţial al vieţii sale. Personajele sunt în mişcare, active, adesea zâmbitoare. Majoritatea epitafurilor au o notă de umor, fapt ce a atras şi denumirea de Cimitirul Vesel.
         Cimitirul bisercii din Săpânţa rămâne un loc unic de pelerinaj în lume. Este un loc în care oamenii vin să se reculeagă şi să-şi plângă morţii, însă, mai presus de toate, este locul în care găsim exprimate, pe cât de simplu pe atât de profund, sensurile şi frumuseţea vieţii.

De pe panoul de la intrarea in cimitir

Parteneri 360RVR
Sugestii Contact English Romanian Deutsch Italian